Sesiune de informare Europa Creativă: Oportunități de finanțare pentru edituri

Sesiune de informare pentru edituri

Joi, 17 noiembrie a.c., Biroul Europa Creativă - Cultura organizează o sesiune de informare gratuită pentru editurile interesate să acceseze linia de finanțare Circulația operelor literare europene.

Editurile vor afla cum pot obține până la 300.000 € finanțare pentru traducerea, publicarea, distribuția și promovarea operelor de ficțiune prin Programul Europa Creativă al Uniunii Europene.

Prezentările vor expune principalele condiții pentru accesarea acestei finanțări, conţinutul dosarului de finanţare, procedura de evaluare a proiectelor, precum și beneficiile generate de participarea la program. De asemenea, vor fi oferite informații despre alte oportunități de finanțare a activității editoriale, disponibile la nivel național sau internațional.

Programul evenimentului este disponibil aici. Sesiunea de informare va avea loc la Seneca Anticafe, Sala Amfiteatru, strada Arhitect Ion Mincu nr. 1, București.   

Vă puteți înscrie la eveniment completând acest scurt formular online, până cel târziu marți, 15 noiembrie. 

Biroul Europa Creativă România este punctul de contact național care promovează acest program comunitar în România, acordă asistență tehnică gratuită operatorilor care vor să-l acceseze și promovează proiectele finanțate.

Pentru detalii suplimentare ne puteți contacta la adresa cultura@europa-creativa.eu, persoană de contact: Miruna Dicu.