Sesiune de informare Europa Creativă - Cultura la Târgoviște (25 septembrie 2018)

07 septembrie 2018

În data de 25 septembrie a.c., Biroul Europa Creativă România organizează la Târgoviște, în colaborare cu Teatrul Tony Bulandra, un eveniment dedicat organizațiilor din sectoarele culturale şi creative de la nivel local și regional interesate să afle informații despre linia de finanțare Proiecte de cooperare europeană.

Participanții vor primi detalii despre contextul în care putem pregăti astfel de proiecte, caracteristicile liniei de finanțare, criteriile de eligibilitate, conţinutul dosarului de finanţare, depunerea aplicațiilor, precum și exemple de proiecte selectate.

Întâlnirea va avea loc în Sala Oglinzilor a Teatrul Tony Bulandra (Bulevardul Regele Carol I nr. 43), între orele 11:00 și 14:00. Agenda este disponibilă 
aici.

Participarea este gratuită. În vederea înregistrării, cei interesați sunt rugați să completeze online 
formularul de înscriere, până cel târziu în data de 21 septembrie 2018.

Persoana de contact pentru detalii: Sorin Enuș, telefon: 021.316.60.61, e-mail: cultura@europa-creativa.eu.