Comisia Europeană a lansat campania „Europe’s Culture – close to you”

19 iunie 2020

Comisia Europeană a lansat ieri, 18 iunie 2020, o campanie în rețelele de socializare cu scopul de a sprijini turismul cultural sustenabil. Acțiunea este un răspuns la criza economică generată de pandemie care a afectat în egală măsură și turismul UE.

În 13 mai a.c., Comisia Europeană a propus un plan de redresare economică pentru Europa. Documentul subliniază faptul că perioada curentă trebuie privită ca o oportunitate deoarece restricțiile pentru contracararea efectelor pandemiei de coronavirus sunt relaxate treptat de statele membre și granițele se redeschid, astfel că activitatea sectorului turistic poate fi progresiv reluată, iar europenii se pot bucura din nou de vacanță în condiții de siguranță.

În acest context, campania din rețelele de socializare cu sloganul „Cultura Europei –aproape de tine / Europe’s Culture – close to you” promovează redescoperirea valorilor culturale și naturale ale Europei. Aceasta încurajează europenii să se bucure într-un mod sustenabil și în siguranță de destinațiile culturale ofertante aflate aproape de casele lor.

Campania promovează oferte culturale existente – în format fizic sau digital – sprijinite de UE sau de partenerii săi. Poate fi vorba despre situri sau proiecte câștigătoare ale premiilor UE pentru patrimoniul cultural, expoziții, inclusiv în mediul online, situri naturale protejate, arhitectură impresionantă, festivaluri muzicale etc. 

O resursă importantă care vine în sprijinul celor care vor să călătorească în UE în vacanță este harta interactivă RE-Open EU, care reunește informații importante despre călătorie în toate statele membre.

Postările din această campanie vor fi însoțite de hashtag-ul #EuropeForCulture care a fost creat inițial pentru Anul european al patrimoniului cultural 2018.