Sesiune de informare Europa Creativă la Pitești

Sesiune de informare Europa Creativă la Pitești

Biroul Europa Creativă România organizează la Pitești, în data de 24 aprilie 2024, în colaborare cu EUROPE DIRECT Argeș și Biblioteca Județeană "Dinicu Golescu" Argeș, un eveniment de informare despre oportunitățile de finanțare oferite de Subprogramul Cultura.

Participanții vor primi informații despre principalele oportunități disponibile, cu accent pe finanțarea proiectelor de cooperare europeană. Vor fi prezentate caracteristicile acestei linii de finanțare, criteriile de eligibilitate, tipuri de proiecte, conținutul dosarului de finanțare, procesul de depunere a aplicațiilor, exemple de proiecte selectate, precum și alte aspecte relevante.

Sesiunea de informare se va desfășura la sediul Bibliotecii Județene "Dinicu Golescu" Argeș, între orele 11:00 și 13:30. Agenda este disponibilă aici.

Evenimentul este deschis publicului larg, iar participarea este gratuită.

Pentru a putea participa, vă rugăm să completați acest scurt formular online, până la data de 22 aprilie 2024, ora 15:00.

Persoane de contact:
Miruna Dicu, expert implementare Subprogram Cultura – Biroul Europa Creativă România
E-mail: cultura@europa-creativa.eu

Mihaela Voinicu, manager Biblioteca Județeană ”Dinicu Golescu” Argeș
E-mail: europearges@gmail.com