Înscrierile pentru Premiul UE pentru patrimoniu cultural/ Premiile Europa Nostra deschise până la 1 octombrie

10 august 2017

Începând cu luna iunie Europa Nostra a deschis înscrierile pentru ediția 2018 a Premiului Uniunii Europene pentru patrimoniu cultural. Termenul-limită de depunere a dosarelor este 1 octombrie a.c.

Premiul este acordat anual și are ca scop identificarea și promovarea bunelor practici în domeniul conservării patrimoniului cultural material și imaterial, stimularea schimbului de experiență profesională la nivel comunitar și creșterea gradului de conștientizare și apreciere a publicului larg față de patrimoniul Europei.


Vor fi conferite distincții pentru următoarele patru categorii:


Conservare: realizări deosebite în domeniul conservării, îmbunătățirii și adaptării monumentelor la noi utilizări.

Cercetare:
proiecte remarcabile de cercetare care au avut efecte tangibile în conservarea și punerea în valoare a patrimoniului european.

Serviciu dedicat al unor persoane sau organizații: categoria este deschisă acelor persoane sau organizații care au excelat de-a lungul unei perioade îndelungate de timp în protejarea, conservarea și punerea în valoare a patrimoniului.

Educație, formare și creșterea conștientizării: inițiative însemnate în educația, formarea profesională și creșterea conștientizării în domeniul patrimoniului material și imaterial pentru a promova și/sau a contribui la dezvoltarea durabilă.  
 

Mai multe informații despre înscriere regăsiți pe pagina premiului. Acesta a fost lansat în 2002 de către Comisia Europeană ca parte a programului Cultura, predecesor al programului Europa Creativă, și este implementat de Fundația Europa Nostra. De la înființare până în prezent au fost transmise 2.720 de înscrieri din 39 de state. Lista cu toți câștigătorii, inclusiv cei din România, poate fi consultată aici.

2018 a fost desemnat Anul European al Patrimoniului Cultural. În acest context, juriul din cadrul fiecărei categorii va acorda o atenție specială dimensiunii europene a proiectelor înscrise. Vor fi avute în vedere aspecte precum colaborarea cu alte state europene, contribuția la dezvoltarea identității și coeziunii sociale la nivel comunitar, diversificarea și intensificarea semnificațiilor simbolice și valorilor estetice provenind din tradițiile europene.

 

Credit imagine: Europa Nostra