Concluziile forumului „Finanțări pentru cultură și conectare internațională”

Concluziile forumului „Finanțări pentru cultură și conectare internațională”

Forumul Finanțări pentru cultură și conectare internațională (30-31 octombrie 2023, Timișoara) și-a propus să contribuie la creșterea capacității operatorilor culturali de a dezvolta idei de proiecte viabile și sustenabile și să susțină profesionalizarea și inovația în finanțarea publică pentru cultură, în context european.

Dezbaterile și prezentările din cadrul evenimentului, găzduite de FABER și Cinema Victoria, au reunit peste 100 de participanți din România și din afara țării: operatori culturali independenți, reprezentanți ai instituțiilor publice de cultură, ai Ministerului Culturii și ai Institutului Cultural Român, ai Primăriei Municipiului Timișoara, precum și ai Capitalelor Europene ale Culturii în 2023 Veszprém-Balaton și Elefsina.

Timp de 2 zile, prin prezentări și dezbateri structurate în 6 paneluri, participanții la forum s-au familiarizat cu proiectele de cooperare Europa Creativă cu parteneri din România și au aflat detalii despre finanțări disponibile la nivel european pentru operatorii culturali, organizații și persoane fizice.

De asemenea, au discutat despre politici publice la nivel național și
local și modul în care acestea influențează practicile de finanțare și statutul profesioniștilor culturali. Au fost prezentate și dezbătute abordări de creștere a capacității actorilor culturali și contribuția acestora la relațiile culturale internaționale și diplomația culturală.

Află concluziile forumului din raportul realizat de Bianca Floarea, manager cultural și specialist în finanțări pentru cultură.

Descarcă raportul forumului

Forumul Finanțări pentru cultură și conectare internațională (30-31 octombrie 2023, Timișoara) a fost organizat de către Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara și Biroul Europa Creativă România, din cadrul Unității de Management a Proiectului – Ministerul Culturii.

Evenimentul a făcut parte din programul Power Station, componenta Programului Cultural Național „Timișoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023” dedicată creșterii capacității sectorului cultural și implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timișoara.